Zorile.md

Zorile - pret si calitate

ZORILE

În luna aprilie a anului 1945, pe strada Haralampievscaia 74, în locul unui atelier de confecţionare a încălţămintei, a fost deschisă prima fabrică de încălţăminte din Moldova. Tot utilajul fabricii consta din patru maşini, aduse din Moscova şi Taşkent. Primii lucrători ai fabricii erau simpli meşteşugari, care acum trebuia să însuşească prelucrarea mecanizată a încălţămintei. Zilnic, zece persoane produceau 20-30 perechi de încălţăminte.

În primăvara anului 1946 a început construcţia unei noi fabrici de încălţăminte cu capacitatea de producere de circa 1000 perechi de încălţăminte pe zi. La construcţie au participat nu doar constructori, ci şi lucrătorii fabricii. Dorinţa de începe munca intr-o fabrică nouă era atît de mare încît se lucra şi duminica. Mulţi dintre constructori s-au încadrat mai apoi în colectivul întreprinderii.

În anul 1957 s-a luat hotărîrea cu privire la alocarea unui sector de pămînt cu suprafaţa de 2.3 hectare, pe strada Calea Ieşilor 8. Primele două clădiri au fost cu un singur etaj. Abia în anul 1961 a început construcţia blocului de producere nr.1 care avea trei etaje. Din această perioadă a apărut marca comercială „Zorile” şi s-a asociat cu începutul unei noi etape în dezvoltarea industriei de producţie a încălţămintei din Moldova. În anul 1964 începe editarea ziarului „Zorile”, care, pe parcursul multor ani a oglindit viaţa şi activitatea întreprinderii.

În anul 1969 este dat în exploatare un nou bloc de producere cu capacitatea anuală de 5 mln perechi de încălţăminte. Odată cu acest eveniment volumul producţiei a crescut la 9.5 mln perechi, numărul de secţii ajunge la 15, parcul de utilaje constituie 2 mii unităţi, la fabrică muncesc peste 6000 de angajaţi dintre care 36 au fost decoraţi cu medalii de stat. În aceeaşi perioadă 70 de articole sunt atestate cu Semnul de Stat al Calităţii.

Către anul 1982 volumul producţiei globale constituie peste 7 mln perechi de încălţăminte pe an. „Zorile” coopereză cu 16 întreprinderi din ţară şi 7 din străinătae. Producţia fabricii este exportată în Rusia, RSS Cazahă, RSS Uzbecă, Lituania şi este prezentată la expoziţii din RSSM, la iarmarocuri din India, Peru, Columbia, Algir.

În anul 1989 fabrica de încălţăminte „Zorile” este una din cele mai mari întreprinderi din sistemul industriei uşoare din RSSM. În afară de Uzina de piele din Chişinău, întreprinderea achiziţionează materiale din mai multe oraşe din URSS: Moscova,Leningrad, Minsk, Kiev, etc. Volumul producţiei în acest an constituie 7.6 mln perechi.

Anul 1991 este marcat de o decădere cauzată de trecerea la economia de piaţă, destrămarea URSS şi ruperea relaţiilor de contract dintre republici. Are loc o scădere a volumului de producţie.

Anul de cotitură este anul 1995, cînd este elaborată strategia de depăşire a crizei. Începe procesul de restructurare a întreprinderii, este deschisă o reţea de magazine „Zorile” prin care se comercializează 40% din încălţăminte. Este semnat un contract de colaborare la condiţii LOHN cu firma italiană „Loncar Due” IRL şi în decembrie este efectuat primul export în Italia.

Pînă în anul 2002 au fost elaborate noi sortimente de încălţăminte, produse colecţii noi de încălţăminte pentru bărbaţi, dame şi copii. Cresc volumele de de producţie şi se stabilizează situaţia financiară a întreprinderii. În acest an fabrica „Zorile” semnează contracte la condiţii LOHN cu mai multe state. Către anul 2004 vînzările cresc pănă la 1.6 mln perechi.

În anul 2008, 63 % din acţiunile de stat sunt cumpărate de fondul american de investiţii Done Invested Limited, subunitate a grupei NCH. Un an mai tîrziu a fost lansat noul program de dezvoltare a fabricii orientat nu doar spre cooperarea cu clienţii străini în privinţa producţiei de pantofi, dar şi spre vînzarea cu amănuntul. Este realizat restyling-ul brand-ului „Zorile”, se deschide o reţea din 25 de magazine. În mod constant se pune accentul pe producţia pantofilor moderni, cu scopul lansării permanenete a colecţiilor de primăvară-vară şi toamnă-iarnă.

„Zorile” astăzi

Deja de foarte mult timp, compania „Zorile” nu este doar un nume, dar, de asemenea, un set de valori, un anumit mod de viaţă. Este o încălţăminte pentru adevăraţii cunoscători ai rafinamentului de pantofi din materiale de calitate, care constituie fundamentul societăţii noastre.

Compania „Zorile” este cel mai mare producător de încălţăminte din piele din Moldova şi pretinde la titlul de primul brand naţional de pantof. Direcţia de bază a companiei- încălţăminte clasică din piele naturală pentru dame, bărbaţi şi copii. Anual fabrica prezintă spre atenţia cumpărătorilor două colecţii de încălţăminte: primăvară-vară şi toamnă-iarnă.

Încălţămintea de marcă „Zorile” este produsă în Moldova din cea mai bună materie primă, pe care compania o selectează cu atenţie în totă lumea, de la Italia pînă la Brazilia. Marea majoritate a furnizorilor au certificate de calitate pentru produsle lor, care oferă siguranţă că materialele din care este cusută încălţămintea „Zorile” corespund celor mai înalte standarde de calitate europene.

La momentul actual, pantofii de marcă „Zorile” le puteţi găsi în cadrul sub-brandurilor B.motion şi E.motion- linia de încălţăminte casual pentru bărbaţi şi dame, Impresso- linia clasică de pantofi pentru dame şi bărbaţi şi Picci- îcălţăminte de fiecare zi pentru copii.

App prezentate  Mar 6 Apr '10